S-a nascut Constantin cel Mare, imparat roman

Constantin I sau Constantin cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus) s-a nascut pe 27 februarie 272 si a decedat pe 22 mai 337. Nascut la Naissus, în provincia Moesia Superior (astazi, orasul Niš din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitorul împarat Constantiu I) si al Helenei. În 271-272, sub împaratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împaratului) în est, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmatiei. A fost prefectul pretorian al împaratului Maximian în 288-293. La 1 martie 293 a fost promovat la rangul de caesar. În 305, dupa abdicarea lui Diocletian si Maximian, se alatura tatalui sau, în Apus. La moartea lui Constantiu I, la Eburacum (astazi, York), în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împarat de catre armata. În aceste împrejurari, Galerius, personalitatea dominanta a celei de-a doua tetrarhii, îl proclama pe Flavius Severus augustus al Occidentului si îl accepta pe Constantin, caesar. Pentru moment Constantin a acceptat dar pacea si a treia tetrarhie nu aveau sa dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împarat iar Maximian care se retrasese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În conditiile destramarii tetrarhiei, la conferinta de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator. În întelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupa Spania (310), apoi patrunde cu armata în Italia, înfrânge fortele lui Maxentius la Turin, Verona si în batalia decisiva de la Podul Milvius de lînga Roma, în care Maxentius îsi gaseste moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa. Constantin a pus capat persecutilor crestinilor în teritoriile sale, impunând nu numai toleranta, ci si restituirea bunurilor crestinilor. Dar Constantin nu era pregatit sa devina crestin. Monedele batute în aceasta perioada, dovedesc devotiunea sa fata de Marte, apoi din ce în ce mai mult fata de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp dupa cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina si proconsulului Africii niste scrisori din care reiesea faptul ca el sustine religia crestina, subventiona Biserica crestina din fonduri publice, scutea clerul de obligatii publice si se considera slujitorul lui Dumnezeu. În 312, Constantin "a trecut la credinta crestina" si a continuat sa detina functia Pontifex Maximus functie care permitea conducerea religioasa , pe care o aveau toti cei carora li se atribuia "Caesar" adica un conducator al statului si al religiei bineinteles pagane functie detinuta de toti Caesar-i inclusiv inainte de Christos . În urma întrevederii dintre Constantin si Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat "Edictul de la Milano". Textul acestui edict este dat de Lactantiu în latina si de Eusebiu de Cezareea în greaca. De fapt, este o scrisoare adresata de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea sa înceteze orice persecutie asupra crestinilor, iar proprietatile confiscate sa fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfintea crestinismul ca religie de stat si nici nu-l angaja personal pe Licinius în credinta crestina. Relatiile dintre cei doi împarati au început sa se tensioneze, astfel, în 316, se declanseaza un prim razboi civil. Constantin obtine o victorie în batalia de la Cibalae (Pannonia). Întelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licinius sa-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale europene cu exceptia Traciei, paatrându-si însa pozitia de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anuntat numirea a trei caesari: fiul sau Crispus în vârsta de 12 ani, fiul sau Constantin, de 6 luni si fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an si 8 luni. Dupa 320, Licinius sprijinit de cercuri pagâne din Orient, initiaza o politica anticrestina, în timp ce Constantin se apropie tot mai mult de pozitiile bisericii crestine. În noul razboi civil care izbucneste în 324, Licinius este infrânt în doua mari batalii, la Adrianopol (3 iulie) si Chrysopolis în Asia Mica (26 septembrie), este capturat si executat anul urmator la Tesalonic. Solidus-ul, moneda de aur din timpul lui Constantin IImperiul este reunificat si supus autoritatii unui unic împarat, situatie nemaiîntâlnita din 285. Constantin, care se revendica alesul pe pamânt al divinitatii unice, abandoneaza politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului crestin. Principiul adoptiunii este înlocuit cu cel al ereditatii dinastice. Constantin a continuat si a desavârsit toate reformele initiate de împaratul Diocletian. Numarul provinciilor este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze si 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia si Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonata politica economica a principatului - care era bazata pe argint-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial. Armata se împarte acum definitiv în trupe de granita (limitanei) si trupe de campanie (comitatenses). Din initiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava si Oescus, un pod peste Dunare, care reflecta importanta dobândita de regiunile nord-dunarene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese parasita de împaratul Aurelian). Acum Constantin si-a adaugat si titlul de Dacicus Maximus. Pe plan religios, în 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii crestine, care pune bazele dogmatice si canonice ale noii religii. Constantin a luat hotarârea de a restaura Byzantionul si de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului sau oras, mutându-le cu circa 4 km în afara si marind cam de 4 ori suprafata sa. Noul oras a devenit un centru al crestinismului, resedinta unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Roma" a mostenit institutiile politice ale vechii Rome, dar si traditii culturale ale Rasaritului grec. Construirea si popularea noului oras s-au desfasurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca si Roma, orasul e construit pe 7 coline si împartit în 14 districte administrative. Exista si aici un Senat membrii sai aveau însa ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) si nu clarissimi (deosebit de remarcabili). În perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost marit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început si constructia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Întelepciune) si Hagia Eirene (Sfânta Pace). La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficiala a Constantinopolului ca noua capitala a Imperiului Roman. Festivitatile au durat 40 de zile si s-au desfasurat pe hipodrom. Monedele batute în acel an anuntau lumii evenimentul. In septembrie 307, la Trier, Constantin s-a casatorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renuntând la iubita sa Minervina, care îi daruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constantiu, Constant, Constantina si Helena. Resedinta lui Constantin era orasul Trier, asa cum fusese si pentru tatal sau, Constantiu si, înaintea acestuia, pentru împaratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o si pe mama sa, Helena. La sfârsitul anului 311 sau începutul lui 312, sora sa vitrega, Constantia se casatoreste cu Licinius. Pe 8 noiembrie 324, Constantin si-a numit fiul Constantiu în functia de caesar si se pare ca în aceeasi zi a oferit rangul de augusta sotiei sale Fausta si mamei sale, Helena. În anul 326, Constantin a ordonat executia fiului sau mai mare, Crispus. Ordinul a fost îndeplinit de Pola, în Istria. În acelasi an, la scurt timp dupa moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o si pe sotia sa, Fausta, dupa o casnicie de 19 ani. Atât Crispus cât si Fausta au primit damnatio memoriae, adica numele lor au fost sterse din inscriptiile si înscrisurile publice. Între 325 si 337, Constantin a continuat sa sprijine Biserica si sa foloseasca resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astazi Georgia) din Caucaz a adoptat crestinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la crestinism, iar regatul sau a devenit oficial crestin la începutul secolului al IV-lea. La scurt timp dupa Pastele din 337 (3 aprilie), Constantin a început sa se simta rau; a dorit sa fie botezat de catre episcopul Eusebiu de Cezareea iar dupa botez a purtat numai vesminte albe precum ale unui neofit crestin în locul vesmintelor imperiale. În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia (azi Izmit, Turcia). Trupul sau a fost dus cu escorta la Constantinopol si expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial. Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constantiu II si Constant si-au luat titlul de augustus, împartind imperiul. Începând cu anul 324, se observa pe monedele lui Constantin o noua imagine a chipului sau. Privirea lui este acum îndreptata în sus si în departare; aceasta reflecta pretentia lui nu la divinitate, ci la misiunea si inspiratia sa divina. De asemenea, el renunta sa mai poarte coroana de lauri si adopta diadema. La Metropolitan Museum of Art din New York poate fi vazut un urias cap de marmura al lui Constantin, de trei ori marimea naturala. A fost datat 325/326. Cea mai cunoscuta asemanare cu Constantin o reprezinta uriasul cap de marmura din il cortile în Palazzo dei Conservatori de pe colina Capitoliu din Roma. Are o înaltime de 2,55 m si cântareste între 8 si 9 tone. Un portret remarcabil al lui Constantin poate fi vazut la Muzeul National din Belgrad. Este un cap de bronz în marime naturala care provine de la Naissus, locul de nastere al împaratului. A fost datat în circa 330. De mentionat alte doua statui ale lui Constantin ambele datate în circa 320, în care împaratul apare în vesminte militare. La moartea lui Constantin au fost batute patru tipuri diferite de monede omagiale.