A decedat Ion I. C. Brătianu, om politic român, Prim Ministru al României, membru de onoare al Academiei Române

Ion I. C. Bratianu, cunoscut si ca Ion (Ionel) I. C. Brătianu, s-a născut la 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș și a încetat din viață la 24 noiembrie 1927, în București. A fost un inginer, om politic român, președinte al Partidului Național Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923. A deținut funcția de Prim Ministru al României (președinte al Consiliului de Miniștri), de șapte ori. A mai fost Ministru de Interne, Ministru de Război, Ministru al Afacerilor Străine, Ministru al Lucrărilor Publice. A fost conducătorul Delegației României la Conferința de Pace de la Paris.

La ora 06:45, pe 24 noiembrie 1927, Ion I. C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi prim-ministrul Românei, cel mai puternic om din stat, a încetat din viaţă, în urma unei amigdalite cu complicații, la vârsta de 63 de ani, la câteva luni după decesul regelui Ferdinand I al României. Vestea este un șoc pentru toată lumea. Ziarul de opoziție “Dreptatea” scrie:

„S-a stins încă unul dintre cei care au ţinut pe umerii lor greaua sarcină a realizării celui mai mare ideal românesc: întregirea neamului.”


“Stăpânul” României interbelice este probabil cel mai bine descris de cuvintele contelui de Saint-Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti:


„Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei “trei mari”:Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural:la ţări mici, oameni mari.”


La aproape un secol de la moartea marelui om de stat al României, e cazul, poate mai mult ca oricând, să ne aducem aminte de cuvintele sale:


“Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dvs., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi”

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.